De la an la an hramul bisericilor din comuna Șandra și satul aparținător Uihei este sărbătorit cu mare fast. Șandra este așezarea în…
Investițiile din comuna Șandra stârnesc interesul timișorenilor. La doar treizeci de minute de Timișoara, comuna atrage tot mai mulți iubitori de liniște, natură…
Cu peste 90 % din drumuri asfaltate, comuna Sandra continua sa fie data drept exemplu pozitiv atunci cand vorbim de infrastructura. "Vrem sa…
Moș Crăciun s-a oprit în apropierea sfintelor sărbători la elevii Școlii Gimnaziale Șandra. Domnul primar Luchian Savu nu a lăsat ca acest an…
În comunele timișene se obișnuiește, mai nou, ca ăi mai vârstnici dintre ai noștri să fie cinstiți cum se cuvine. În comuna Șandra…
Primăria împreună cu Consiliul Local al comunei Șandra au acordat titlul de cetățean de onoare domnilor Tiberiu Ceia și Nikolaus Tullius. La inițiativa domnului…
În data de 8 septembrie, pe lângă faptul că în calendarul creștin ortodox se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, adică Sfânta Mărie Mică, în…
Ne-am obișnuit ca în data de 15 și 16 august, Banatul să răsune-n lung și-n lat a rugă. Nedeea din satele timișene aduce…
Așa cum spuneam la început, am rămas un călător în țara Banatului. Iau la pas așezări dragi și descopăr oameni cu povești frumoase.…
"Kirchweih", sau "Kerwei” în dialectul șvabilor bănățeni, este o sărbătoare importantă pentru comunitatea germană din Șandra. Chiar dacă numărul etnicilor germani din comună…