0 Shares 4240 Views
00:00:00
21 Nov

Alexandru și Alexandra, și o „mare” de trofee – la șah

Mă uit la numele familiei, de pe un bilețel, și la numărul mașinii de lângă noi. Aha, număr personalizat, după cel al familiei. Aici trebuie să fie. Am ajuns la casa campionilor. Pe malul lacului, de-acolo unde se termină Girocul, e o casă unde copiii familiei Paraschiv au ales o altă viață decât a adolescentului tipic, bubosul de prin Mall, care stă deja la o cafă și o țigară, omorând timpul.

Aici, timpul este dat de ceasuri duble, aparte, și curgerea lui este exprimată în mutări de șah. Și în diplome, în medalii, în cupe. Și asta pentru că Petronela Alexandra și Paul Alexandru Paraschiv, copiii familiei, și-au adăugat, încă din primul an de școală, șahul printre preocupările lor. Și acolo a rămas. ”Copii-campioni”, mi se spune, și o întreb pe mama lor, la telefon, înainte să ne întâlnim, câți ani au. ”14” – spune. Și adaugă, peste încă o secundă – ”Știți, sunt gemeni”. ”Da, mi-am dat seama” – răspund, și mă gândesc cât de mult apreciez logica, în orice.

După ce-mi las lucrurile în locul unde urma să avem discuția, mergem, mai întâi, pentru o fotografie, în living. Un stativ ce mie mi se pare imens, din cauza încărcăturii sale, prezintă trofeele celor doi frați. Îndeajuns de multe pentru un mic muzeu, deja. Dar asta nu e tot – într-un colț de cameră, mama și fiica se luptă cu un maldăr de tricoloare amestecate, șerpuite gordian, ce au, la capătul lor, fiecare, câte o medalie. Sunt multe medalii, puse pe niște umerașe, pe snopi gen ”locul I”, ”locul II”, ”locul III” – cei doi frați nu se joacă, atunci când joacă! Și totuși, încă nu s-a terminat. Spre sfârșitul vizitei apar și două teancuri de diplome, groase, grele la cărat, ce-și găsesc locul lângă noi, pe masă.

O mulțime de semne ale felului în care se adună timpul pe mosor, atunci când îl numeri în competiții, în victorii, în acumulări. Mama, mândră tare de realizările copiilor ei, știe aproape mai bine decât ei ”de unde ai luat cupa aia, care a fost prima medalie, ce loc ai luat la campionatul ăla”. Pentru adolescenți, stratigrafia se face mai firesc: tot ce nu a fost ”anul acesta” se află undeva în spate, demult.

Începuturile

Povestea Alexandrei și a lui Alexandru începe puțin înainte ca ei să ajungă la școală, când tatăl trage un meci de șah cu un unchi. Copiii se uită, băiatul întreabă ce joc e ăsta, vede că nu toate piesele se mișcă la fel, pe tablă. Și află mai multe. Vine școala, antrenorul emerit Gheorghe Zamfir Moldovan discută cu primăria de aici, din Giroc, primarul Toma înțelege beneficiile unui club de șah, se bate palma și… azi, opt ani mai târziu, comuna Giroc are, printre oamenii cu care se mândrește, și doi adolescenți cu minte ageră și cu o roabă de premii, de la concursuri naționale și internaționale.

Și părinții și gemenii îmi povestesc despre cum e treaba cu șahul, azi. Cu federația, cu olimpiadele, cu competițiile, turneele, cantonamentele, categorisirile, timpii și toate. O lume întreagă, cu regulile ei, de care noi, cei care nu stăm zi de zi cu nasul în poveste, nu avem habar. Ca orice om care știe din toate câte ceva – sigur, știu să joc șah, și, în liceu, aveam și o zi dedicată chestiei ăsteia, dar uite că nu știam că șahul competițional se împarte între clasic, rapid și fulger, în care partidele și mutările au un anumit timp al desfășurării. Întreb ce s-ar fi întâmplat dacă tatăl, în ziua respectivă, când cu unchiul, ar fi întors jocul cu partea de table în sus. Domnul Paraschiv râde – copii știu și table.

Îi întreb pe Alexandra și Alexandru cum a fost ”pornirea instituționalizată”, adică, dincolo de ce au prins acasă, de la tată, cum a fost primul lor an la școală, ca mici șahiști. Alexandra e mai înfiptă la răspunsuri, Alexandru pare să întoarcă întrebările pe toate părțile, în el, și, de cele mai multe ori, o lasă pe sora lui să răspundă. Temperamente diferite – frați uniți, totuși, în aceeași pasiune. Au învățat ce face fiecare piesă, au primit ”dezlegări” – o poziție de pe tabla de șah ce trebuia rezolvată. Și, tot de atunci, din primul an, au început să apară și concursurile. La prima lor competiție, toți copiii participanți au primit câte o medalie simbolică. Le-a plăcut treaba asta, i-a impulsionat. Acum au, fiecare, câte o încâlcitură de medalii, pe care le poți contabiliza mai degrabă în kilograme, decât în număr, la cât de multe sunt.

Printre marii maeștri

Vorbim despre ce le aduce șahul. Nici un lucru nu rămâne, în viață, doar pe raftul său – și frații îmi dau dreptate. Alexandru spune că îți dezvoltă o logică mai bună, Alexandra, că parcă te face să gândești mai liber, să nu iei decizii așa de ușor. Și, într-adevăr, adolescenții din fața mea îmi par nu îmbătrâniți timpuriu, ci înțelepți. În două feluri diferite. ”Cu puțină tragere de inimă”, după cum îi gratulează mama lor, ”nu foarte dornici de exersat și buchiseală, bazându-se mai degrabă pe talent”.

Ca o felină mare a savanei, care privește lumea tăcut, prin ochi îngustați, gândindu-se de trei ori înainte să sară – la Alexandru, spun eu. Și ca la o gureșă suricată, ce se învârte mai mult decât te-ai aștepta, însă eficient, la Alexandra. Întrebându-i cum îi tratează ceilalți colegi, la școală, din cauza atâtor titluri obținute, la șah, îngustez întrebarea, dorind să știu de câte ori a fost Alexandra ”spălată” de colegi, cu zăpadă. Răspunde repede: ”niciodată”. Niciodată în viață. Și-mi explică tehnica ei de a se apăra, în caz că e nevoie. Hm, se pare că am nimerit-o, cu gândul precedent. Sigur, cei doi se gândesc deja și la viitor. Nici unul dintre frații șahiști nu crede că va renunța la povestea cu șahul, dar sunt realiști, știu că este nevoie să ai și o meserie, pe lângă asta.

Alexandra este apropiată de literatură, se gândeste la ceva care să fie sau română-engleză, deci filologie, sau drept. Alexandru, mai degrabă informatică. Mai au câteva mutări de bifat până atunci, câțiva ani. Dar trebuie gândit din timp. Ca la șah, desigur. Cum fata spune: de regulă gândește strategia, la șah, cu cinci mutări înainte. Băiatul plusează: spune că el ajunge la opt. Și că joacă și ceea ce s-ar numi șah mental. Ca și învățătură într-ale șahului, au trecut deja la o etapă superioară. Țin de CSU Universitatea Timișoara, și asta înseamnă că, de două ori pe săptămână, vin la Timișoara (adică la o aruncătură de băț – pentru cei care nu cunosc județul Timiș) și lucrează cu Irina Ionescu, mare maestru internațional. Competițiile, unele întinse și pe 7-11 zile, sunt de multe feluri, cele mai importante fiind ale Federației, dar completate de opimpiade sau competiții școlare.

Pe lângă premii, frații spun că sunt importante și partidele pe care le joci cu cei mai buni ca tine, cu ”greii”. Aici, Alexandru îl amintește pe Bosko Abramovic iar Alexandra pe Corina Peptan, Cristina Foișor, Irina Ionescu, Vladislav Nevednichy. Încearcă să nu fie supărați când pierd partide și să se concentreze asupra lucrurilor de învățat dintr-o mutare elegantă a adversarului sau din greșeli. Alexandra este oarecum mai favorizată, datorită numărului mai mic de fete care se află în șah, ceea ce îl nemulțumește puțin pe Alexandru. Fiecare dintre ei are câte o competiție cu rezultate deosebite, care contează mult în pleiada proprie de realizări. Pentru Alexandru, acesta ar fi locul V la Naționala Federației, la șah clasic, în 2015, iar pentru Alexandra, Locul III la Naționalele Federației, la șah rapid și blitz, în 2014.

Treaba cu șahul este o lume întreagă, în microcosmos, cu lucrurile sale aparte, cu plăceri, cu renunțări, cu efort. Turneele costă, se mai strâng absențe la școală dar, pe de altă parte, poți vedea multe locuri noi, deși nu mereu ai timp de vizitat, cunoști oameni noi, mai e și distracția de după competiții, cum povestește Alexandra. În Spania au jucat într-un castel, în care erau și căprioare. Cu toate acestea, mama ne spune că i-a învățat să fie modești, așa că, atunci când îi întreb ce spun colegii lor, la școală, despre atâtea și atâtea premii obținute de ei, cei doi ridică din umeri: păi nu prea vorbesc despre asta. Cândva, sper să-i văd pe cei doi frați Paraschiv jucând șah. Sunt sigură că o fac într-un fel care se pliază cu personalitățile lor. Șah, sau ”clotz”, din care n-am înțeles nimic, decât că se joacă în patru și că e un fel de șah mai ciudat. Oricum, indiferent de stilul lor de joc, un lucru cred că pot spune sigur, pentru viitor, despre Alexandru și Alexandra: că atunci când vor ajunge la vârsta votului și deci vor avea deja 12 ani de șah în spate, sigur nu vor pune ștampila fără să se fi gândit bine de tot pe ce. Ceea ce este excelent.

Ramona BĂLUȚESCU

ai putea fi interesat

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda
Evenimente, Uncategorized
1 shares182 views

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda

Natalia Ionescu - Nov 09, 2017

Potrivit unui proiect de hotărâre, începând cu data de 31.10.2017, Primăria Ghiroda acordă un stimulent în valoare de o mie de lei pentru…

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine
Șandra, Uncategorized
1 shares324 views

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine

Natalia Ionescu - Oct 30, 2017

În comunele timișene se obișnuiește, mai nou, ca ăi mai vârstnici dintre ai noștri să fie cinstiți cum se cuvine. În comuna Șandra…

Toamna pe uliță, la Ghiroda
Evenimente
2 shares1968 views

Toamna pe uliță, la Ghiroda

Natalia Ionescu - Oct 27, 2017

Zi de toamnă. Peisaj mirific, soarele se mai chinuie să-și facă loc printre norii plumburii. Ghiroda...plină de culori ruginii. Mă urc în mașină…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole