7 Shares 1134 Views
00:00:00
21 Nov

Balul Seniorilor la a V-a ediție

Aveam o poveste în gând în timp ce mă deplasam spre Șandra. Voiam să v-o spun, dar cerul încărcat de nori pufoși, ce păreau a se juca între ei, mi-a atras rapid atenția și mi-a șters din minte tot ce plănuisem. Biserica impunătoare din centrul așezării se zărea din depărtare și îmi amintea că mai am câteva minute până la intrarea în comună.

Mi-a sărit repede gândul la Ziua Seniorilor. Așa aveam să botez ziua de 27 octombrie. O zi cu câteva ore pline de bunici, la care aveam să iau parte. Da! Bunicii noștri, ai tuturor. Nu degeaba ne-au învățat ai noștri părinți să ne ridicăm în tramvai și să cedăm locul atunci când un bătrânel stă în picioare. Nu a fost de pomană morala despre respect și recunoștință față de cei mai în vârstă. Nu le-am dat poate prea multă importanță atunci când eram copii, dar cu siguranță le dăm acum. Dacă nu toți, cel puțin pot să afirm că cei din comuna Șandra o fac.

La inițiativa domnului primar Luchian Savu, de cinci ani de zile, aproximativ 400 de pensionari sunt invitați în incinta Căminului Cultural, pentru a fi cinstiți. Cinstiți cu recunoștință pentru munca lor și pentru anii pe care i-au lăsat în spate, cu folos pentru comunitatea în care trăiesc. Nicăieri nu am văzut mai multă bucurie. Și nu doar bucurie ci și o disciplină exemplară. Ora 14 a fost ora în care căminul s-a umplut de chipuri pe care anii și-au lăsat amprenta, dar, cel mai important, de oameni pe ai căror umeri „șed” cei șapte ani de-acasă.

Evenimentul a debutat cu urările de bine ale domnului primar, care le-a mulțumit celor prezenți pentru că există și își aduc aportul în comunitate, dar și pentru răbdarea pe care au avut-o de-a lungul anilor.

Binecuvântarea mesei

Cel care a binecuvântat masa a fost preotul ortodox al satului, Nicolae Andreescu, care a îndemnat la rugăciune și la drumul către biserică. Și anul acesta opt cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost premiate. Ei au primit un buchet de flori, o diplomă, dar și o sticlă de șampanie.

N-am vrut să aveți doar părerea mea drept mărturie, așa că am stat de vorbă cu câțiva dintre cei prezenți. Iată ce ne-au spus:

Lia Aslău: Ceea ce se întâmplă aici este foarte frumos, gestul de a ne premia este extraordinar. Noi, cei bătrâni, nu o să uităm niciodată. Deși sunt foarte ocupată, am făcut efortul să vin, pentru că am vrut neapărat să-mi rămână în amintire acest eveniment.  Mulțumesc pe această cale primăriei și domnului primar, pentru această inițiativă frumoasă. Ioan Junc: Să îi dea Dumnezeu sănătate, și toată stima pentru domnul primar, pentru ceea ce a făcut.

Jenica Străuț: În viața te lovești și de bune și de rele, noi am rezistat 50 de ani împreună, și în momentele mai puțin bune. Eu am participat an de an la acest eveniment, suntem bucuroși că nu ne-a uitat lumea. Ceea ce a făcut domnul primar pentru noi este extraordinar, comuna e foarte frumoasă. Nu-l mai lăsăm să plece.

Elena Brândău: Soțul a rămas acasă pentru că a zis că are emoții. Noi suntem de 50 de ani laolaltă, dar să știți că azi tinerii nu mai rezistă atât. Noi am îndurat și relele – dacă nu treci peste ele, n-ai cum să reziști. Așa-i în viață. De când se ține aceste eveniment, de cinci ani, noi am fost mereu prezenți. Este foarte frumos ce face domnul primar pentru noi.

50 de ani de căsnicie

Cupurile premiate au fost: Nicolae și Ana Braica, Gheorghe și Maria Dobra, Mihai și Lia Aslău, Dorel și Jenica Străuț, Gheorghe și Elena Brândău, Constantin și Radinca Georgiescu, Ioan și Veturia Junc. Pe lângă mâncare și voie bună, spectacolul a inclus și cântece populare. Cei care au încântat audiența au fost: Adriana Coste, Dolores Dongea, Claudiu Târnăucean și Simona Nicolae.

Dacă ar fi să descriu finalul evenimentului în termeni deja conscrați, aș spune că domnul primar a fost supus unei „băi de mulțime”. Mulțumirile celor prezenți nu s-au oprit multă vreme, iar dacă ar fi să redau cuvintele domnului primar, cred că doar atât ar fi de ajuns: „Acestea sunt momentele în care îți dai seama că merită să depui, pentru comunitatea ta, tot efortul. Mulțumirea celor din jur este cea mai mare răsplată. Le mulțumesc încă o dată celor prezenți și mă bucur că tot datorită lor le putem da ocazia să se adune la un loc și să socializeze. Noi an de an încercăm să le aducem și muzică de calitate care să-i încânte. Anul trecut a fost Fuego și au fost foarte încântați. Anul acesta am adus interpreți de-ai locului”.

ai putea fi interesat

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda
Evenimente, Uncategorized
1 shares182 views

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda

Natalia Ionescu - Nov 09, 2017

Potrivit unui proiect de hotărâre, începând cu data de 31.10.2017, Primăria Ghiroda acordă un stimulent în valoare de o mie de lei pentru…

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine
Șandra, Uncategorized
1 shares324 views

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine

Natalia Ionescu - Oct 30, 2017

În comunele timișene se obișnuiește, mai nou, ca ăi mai vârstnici dintre ai noștri să fie cinstiți cum se cuvine. În comuna Șandra…

Toamna pe uliță, la Ghiroda
Evenimente
2 shares1968 views

Toamna pe uliță, la Ghiroda

Natalia Ionescu - Oct 27, 2017

Zi de toamnă. Peisaj mirific, soarele se mai chinuie să-și facă loc printre norii plumburii. Ghiroda...plină de culori ruginii. Mă urc în mașină…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole