17 Shares 3381 Views
00:00:00
21 Nov

Dinastia campionilor moto

 

Patrik Ionel Pascota este din Giroc şi reprezintă a patra generaţie de campioni la motociclism din familia sa. Un copil cu aptitudini deosebite care reuşeşte să îmbine armonios motociclismul de performanţă cu îndatoririle de elev unde este premiant. Părinţii nu i-au influenţat decizia de a deveni motociclist, deşi mama îl vedea ca pianist deoarece era sensibil. Cel mai tânăr membru al familiei de campioni Pascota a luat ,,microbul’’ motoarelor de la tatăl,bunicul şi unchiul său care au fost campioni la acest sport. Astăzi la vârsta de nouă ani deţine titlul de campion regional la motocross clasa 50.

 

De vorba cu mama:

Cum a început?

La patru ani a primit un motor de la tata pentru a se juca. Din acel moment nu s-a mai dat jos. Treptat a mers la prima cursă, la vârsta de patru ani şi a obţinut locul I. Ne-am dat seama că motorul devenea ceva serios pentru el de aceea am început antrenamentele şi am cumpărat echipamente speciale.

L-ați susținut de la început?

Eu ca mamă îl susţin în tot ce face. Nici tatăl lui nu şi-a propus să îl facă motociclist, noi voiam să îşi descopere singur pasiunea. E foarte dificil să fii motociclist de performanţă fiind atât de mic şi să nu uităm că şcoala este pe primul loc. Acum este clasa a-III-a şi a avut mereu coroniţă. De fiecare dată când cineva îl întreabă dacă îi place şcoala el spune că ,, Cum mă pot întreabă oamenii mari dacă îmi place şcoala? Ei nu ştiu că şcoala mă formează ca om?’’Pe lângă şcoală şi teme facem pregătire fizică pentru motociclism şi dezvoltarea muculară la mâini şi picioare, antrenamente, înot, cântă la tobe şi luăm ore. Ne dedicăm 24/24 lui Patrick. Când are timp liber e un copil cât se poate de obişnuit, până la urmă are 9 ani. Recent a fost în Bulgaria la o cursă. În aprilie la un antrenament banal şi-a rupt mâna, a fost prima mână ruptă, primul an pierdut. Acum s-a recuperat şi vrea să revină. A căzut de pe motor la 40 km/h în nisip. Anul acesta a trecut la o clasă mai înaltă şi e mult mai dificil, a pierdut anul de tranzit.

Nu i-a fost frică să revină?

Nu i-a fost teamă să revină, i-a spus şi medicului că se va urca din nou pe motor. Nu voia să se opereze pentru că avea de dat Evaluare la şcoală.

Cine îl antrenează?

Tatăl îl antrenează şi anul trecut l-am avut de la Lugoj pe antrenorul lui Miţă Stoichescu. Am mers un an de zile la Lugoj, de trei ori pe săptămână pentru a lua de la zero cu motocross, despre care nu ştia nimic până atunci.

M-ați întrebat de numărul 20, pot să vă spun că este moştenire de familie, a fost şi al bunicului care în prezent îi însoţeşte la curse şi repară toată ziua motociclete. Asta e viaţa lor, toţi iubim motoarele, tatăl nu vrea să se lase până nu îl învinge Patrick. La Lugoj, anul trecut a luat locul al-doilea şi nu a renunţat. El e disciplinat adoarme la ora 9 şi se trezeşte la 7 dimineaţa. Patrick a dat microbul şi unor prieteni pe care îi ajutăm să se antreneze . Patrick şi prietenul lui, Luca merg zilnic la sală şi fac judo, se joacă paintball, se simt bine. El are şi copilărie, nu îl ţinem mereu pe motor.

De vorba cu tatăl:

Care sunt costurile echipamentelor?

Costurile echipamentelor sunt mari, depinde de nivelul la care vrei să ajungi. Este mult mai scump la un campionat naţional decât la unul regional. Să nu uităm că pentru a ajunge la curse este nevoie de mecanici, taxe, transport, taxe de echipament, cauciucuri care sunt cele mai scumpe şi trebuie schimbate la fiecare cursă. Premiul la concurs este o plachetă. Motocicliştii sunt susţinuţi de părinţi când sunt mici şi mai târziu investesc în ei sponsorii care cred în ei şi semnează contracte. Un sportiv senior, cum este şi Patrick, are anumite facilităţi şi nu trebuie să se chinuie atât cu sponsorii. Noi ne dorim să ajungă la un campionat puternic de viteză. Vrem să ajungă un sportiv cât mai independent şi el are de câştigat prin faptul că eu încă concurez şi se aude şi numele meu. Datorită numelui a făcut un contract de sponsorizare în Germania şi cu mai multe firme din România. Eu m-am împrietenit cu diferiţi oameni care ne ajută să îl susţinem pe fiul meu. Momentan sunt Preşedintele Federaţiei Române de Motociclism, Preşedintele Comisiei de Viteză şi Antrenorul Lotului Naţional de Viteză, dar mă gândesc să mă retrag pentru că am îmbătrânit. În familia mea bunicul meu avea două titluri de campion în anii 47-48, tatăl meu avea şase titluri, unchiul meu unul şi eu am 37, iar Patrick are unul. Îi va fi greu să întreacă titulrile mele de campion deoarece eu am prins o conjunctură bună şi multe campionate. Nu contează dacă mă depăşeşte în numar de titluri, mai important este să mă depăşească la rezultate. Eu asta vreau. Asemenea lui Patrick şi eu eram fan Rossi în copilărie. Îl cunosc din 2006 şi anul trecut am avut onoarea de a sta în Quatar cu el la masă. Cât despre Patrick nu îmi este teamă să-l văd pe motor, mai teamă îmi este de greşelile pe care le face şi pe care le observ din exterior. În acest an a staţionat datorită accidentului, dar la anul vom merge cu el la campionatul european de supermoto. Vom merge la mai mult la campionate internaţionale pentru că este mai important pentru noi să fie un sportiv slab între cei buni decât unul bun între cei slabi, doar astfel îşi va ridica nivelul.

M-ați întrebat de susținere, ei bine, am avut. Primarul din Giroc ne susţine moral ca şi prieteni deoarece ne cunoştem de mult. Este greu să adunăm sponsori datorită costurilor mari de la europene. Săptămâna viitoare va merge la campionatul european şi probabil vom cheltui în trei zile 7000-9000€, bani pe care îi obţinem din parteneriatul cu Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Timişoara şi diferite firme care ne suţin şi cărora le mulţumim. De asemenea, am atras şi câţiva sponsori străini. Peste ani sper să îl văd pe fiul meu la mondiale.

 

De vorba cu Patrick:

Anul acesta mi-am rupt mâna şi am stat trei luni în ghips, dar nu am renunţat. Colegii de şcoală mă laudă, dar nu ştiu ce este motociclismul şi trebuie să le explic cum merg cu motorul ce trebuie să faci. Eu iau în serios motociclismul şi peste cinci ani mă văd la MotoGp care este cel mai puternic campionat din lume. Am şi un idol Valentino Rossi. Tata mă ceartă uneori dacă greşesc , dar eu nu mă supăr.

Ce îi sfătuieşti pe ceilalţi copii?

Eu îi sfătuiesc să încerce diferite sporturi. Sportul dă energie şi te formează ca om. Eu am un antrenament strict şi nu mănânc dulciuri, mai mult lactate şi legume. Niciodată nu m-am gândit să renunţ.

 

De vorba cu bunicul:

Sunt a doua generaţie de iubitori de motoare. Am moştenit de la tata microbul de a urca pe motor, cred că nu contează vârsta dacă ai pasiune. Azi îmi văd nepotul de care sunt mândru când concurează pe motor, el reprezintă cu mândrie numele de Pascota. Fiul meu a fost cel mai bun, el a avut cele mai multe titluri. În anii 50 era altfel pe motor, trebuia să ai 18 ani. Antrenorul meu spunea că un motociclist trebuie să aibă calităţi motrice, trebuie să fie născut pentru asta. Acum îl susţin pe Patrick şi ca ocupație principală mă ocup de fanfara din Giroc fiindcă este moştenire de familie. Îmi place să colaborez cu elevii de la şcoală şi cu primăria. Mă ocup de fanfară din 1957. Mergem la festivaluri internaţionale şi la noi în ţară.

 

Mădălina Liedl

ai putea fi interesat

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda
Evenimente, Uncategorized
1 shares182 views

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda

Natalia Ionescu - Nov 09, 2017

Potrivit unui proiect de hotărâre, începând cu data de 31.10.2017, Primăria Ghiroda acordă un stimulent în valoare de o mie de lei pentru…

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine
Șandra, Uncategorized
1 shares324 views

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine

Natalia Ionescu - Oct 30, 2017

În comunele timișene se obișnuiește, mai nou, ca ăi mai vârstnici dintre ai noștri să fie cinstiți cum se cuvine. În comuna Șandra…

Toamna pe uliță, la Ghiroda
Evenimente
2 shares1968 views

Toamna pe uliță, la Ghiroda

Natalia Ionescu - Oct 27, 2017

Zi de toamnă. Peisaj mirific, soarele se mai chinuie să-și facă loc printre norii plumburii. Ghiroda...plină de culori ruginii. Mă urc în mașină…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole