17 Shares 2193 Views
00:00:00
21 Nov

Lenauheim – o școală unde notele echivalează cu cele de la oraș

De te iei de nebun, și te tot duci, o vreme, cu mașina, în Timiș, pornind de la Timișoara, dai de tot felul de localități unde, în cazul că intri prin curțile și în casele oamenilor, doar tăblița indicatoare de intrare într-o altă așezare decât capitala Banatului îți arată că nu ești în marele și fălosul oraș. Diferența oraș-țară s-a volatilizat, în multe. Condițiile de trai ale oamenilor sunt comparabile, mijloacele de comunicare sunt aceleași peste tot, multe dintre produsele necesare vieții se găsesc și ”la sat”. Și uite că aproape nici nu-ți vine să mai spui ”la sat”, așa, rotund, și fără ghilimele, pentru că multe dintre localități arată, în Banatul primenit, gospodar, ca o salbă de orășele, puse unul după altul, ca mărgelele din șir.

Și totuși, atunci când este vorba despre școală, se mai poate spune că la țară este ca și la oraș? Am încercat să vedem asta la Lenauheim, adică acolo unde te-ai opri, în testul propus mai sus, după cam 40 de kilometri. Îndeajuns de mult încât să nu considerăm locul drept o suburbie a Timișoarei. Și totuși, are școala de aici un puls comparabil cu al celor din oraș? Dar primul lucru pe care îl aflăm de la directoarea Alexandra Popescu, profesor de română, este că nu vorbim despre o simplă școală ci despre un complex școlar în toată regula, cu personalitate juridică și tot dichisul, care cuprinde școala din Lenauheim, cea din Bulgăruș și cea din Grabăț – și cele trei grădinițe-trenă, care ajută fiecare dintre școli. Adică pepinierele lor.

Avem aici clase I-VIII, toate A. Adică nu există și B. Adică, de fiecare an școlar, avem una bucată clasă – eu am oareșce nostalgii, atunci când doamna Popescu îmi spune asta, cum că mai de mult erau ”A și B, acum e doar câte una” dar, din ce îmi mai poveștește, situația e bună, pentru că în toate cele trei școli există elevi la aceste clase. Adică nu se comasează elevii, nu se fac ore amestecate, așa cum mai citeam despre alte localități. ”La o clasă de-a VI-a din Grabăț sunt zece copii, acesta e numărul cel mai mic de copii al unei clase, din toate școlile. Așadar, copii avem” – ne spune doamna Alexandra Popescu.

Dar să vedem și cum stăm cu profesorii. Mereu, întrebarea aceasta, atunci când vine vorba despre școlile de la țară: ”Dar cu cine se mai acoperă orele? Ce profesori mai merg la țară? Cine sunt cei care predau?” În fapt, un snop de întrebări. Snop născut din ”agricultura socială” a ultimilor ani, și pe care nu e foarte clar cine și cum să-l… secere, ca să fie bine. Dar garnitura Alexandra Popescu – Aura Ștefănescu (am numit-o aici și pe directoarea adjunctă) reușește să se descurce, bine, cu profesorii, pentru anul acesta. 80% din profesori fac naveta, vin din Timișoara cu autobuzul sau cu mașina proprie, și Primăria le decontează transportul. De s-ar vrea, ar exista și posibilitatea de a se rămâne în comună, în timpul săptămânii, dar încă nu s-a arătat nimeni interesat.

Orele sunt grupate în așa fel încât echipa de profesori să nu stea degeaba în comună (autobuzul ajunge înainte de 8.00 și pleacă la 14.00, când se termină orele, dar să nu uităm că mai există și celelalte două școli de acoperit – Grabățul și Bulgărușul. Și, dintre cei care nu pleacă, există și două învățătoare care au și o a doua normă, după ce pleacă ceilalți, cu clase mai mici, la Lenauheim. Cu a fi siguri că există profesori pentru fiecare materie, a fost greu, spune directoarea, dar s-a reușit. Și e greu și pentru că facultățile nu mai oferă dublă specializare, acum, și nu mai apar profesori de fizică și chimie, la pachet, ca un șampon bun la toate. Întreb de materiile la care îmi închipui că e mai greu să faci pe cineva să parcurgă zilnic 40 de kilometri – și,totuși, aflu că și la desen sau muzică există profesori care vin de la Timișoara.

Întreb și de ciudățenia pentru care încă se fac pariuri diverse, pentru viitor, în Învățământ, și anume religia – da, există și așa ceva, este predată de o familie care locuiește în comună, soț – soție, la ortodocși, și avem și o învățătoare catolică ce, prin înțelegere cu Dieceza Romano-Catolică de Timișoara, este abilitată să predea elevilor catolici sau care au ales să urmeze această felie de materie.

Ca limbi străine, se predau, aici, engleza și germana. De ce germana? Probabil în virtutea inerției, fiind un loc ridicat de coloniștii șvabi. Cândva, aici se preda și în limba germană, tot. A trecut moda, de multă vreme. Cum, din păcate, pentru comună, au trecut și nemții… Școala cea nouă din Lenauheim (P+2) e din 1970 -înainte, directoarea spune că a aflat că ar fi existat o clădire mică, tot pe același loc. Acum, școala e încăpătoare, și luminoasă, și cu de toate. Iar pentru iarna aceasta a asigurat Primăria lemnele pentru încălzire.

În Lenauheim există și un nou teren de baschet, de anul trecut, s-a pavat curtea școlii, s-a făcut parcare în față, iar la Bulgăruș este pusă fundația pentru un teren de sport. „De Crăciun facem serbare –copiii primesc câte o plasă de cadouri, de Paști și Crăciun, de la Primărie, de 1 iunie, câte o ciocolată și un suc, de 8 martie, tot de la Primărie, primim, mamele și profesoarele, câte o floare” – povestește doamna Popescu. ”Clasele sunt mari și luminoase, avem panouri cu lucrările copiilor, desene, picturi, avem tablouri cu poze făcute de copii. Mai punem tablouri cu generațiile ce termină clasa a VIII-a. Avem și lucrări din hârtie sau din alte materiale, prezentate. Ați întrebat de uniforme – nu avem uniforme. Dar planul e ca, la următoarea ședință cu părinții, să discutăm asta”.

Mă interesează dacă un 9 primit de un elev de la țară se poate compara cu un 9 primit în Timișoara – nu spun 10, 10 e așa, ca și cum după el nu ar putea urma nimic. Directoarea complexului școlar spune că da: ”Chiar de suntem la sat, avem standarde ridicate. Avem copii care intră la cele mai bune școli din Timișoara. Alții merg la liceele din Jimbolia sau Lovrin. Iar absenteismul școlar e mic, la noi, și încercăm să rezolvăm problema” – aflăm. Și, în continuare, ni se spune și despre Școala Grabaț, care are o revistă pe hârtie, ce apare tot la două luni. Apoi e munca învățătoarei Luminița Petru, cu ansamblul de dansuri populare, copiii având costume populare românești și urmând să se confecționeze și unele nemțești.

Există și un grup vocal – instrumental, condus de profesorul de muzică Iosif Vrâncuță, care a oferit instrumentele proprii pentru repetițiile copiilor. Există copii care merg la Timișoara, la Centrul pentru Excelență, la limba română. Un elev a luat o mențiune pe județ la olimpiadă, altul a ajuns la matematică, la proba pe județ, o elevă a ajuns anul trecut la proba pe țară, la fizică. Un elev a participat la concursul Universul cunoașterii prin lectură.

Doamna Alexandra Popescu este profesor în Lenauheim din 2009. Nu tânjește după oraș: „Nu sunt pe ideea că nu-mi găsesc locul la țară. Aici sunt altfel de copii, mult mai respectuoși și cuminți. Și nu-mi doresc să plec –deși lumea mă întreabă de ce nu vin mai aproape de oraș” – ne spune. Ca final, o întrebăm ce amintire frumoasă îi vine în minte, după anii petrecuți aici. Ne spune că în fiecare an se leagă sufletește mai mult de câțiva dintre copiii din clasele mai mari. Și că, anul trecut, a primit de la o elevă o felicitare mărțișor, pe care scria ”A dumneavoastră fetiță cu zâmbet larg”

 

Ramona Băluțescu

ai putea fi interesat

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda
Evenimente, Uncategorized
1 shares182 views

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda

Natalia Ionescu - Nov 09, 2017

Potrivit unui proiect de hotărâre, începând cu data de 31.10.2017, Primăria Ghiroda acordă un stimulent în valoare de o mie de lei pentru…

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine
Șandra, Uncategorized
1 shares324 views

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine

Natalia Ionescu - Oct 30, 2017

În comunele timișene se obișnuiește, mai nou, ca ăi mai vârstnici dintre ai noștri să fie cinstiți cum se cuvine. În comuna Șandra…

Toamna pe uliță, la Ghiroda
Evenimente
2 shares1968 views

Toamna pe uliță, la Ghiroda

Natalia Ionescu - Oct 27, 2017

Zi de toamnă. Peisaj mirific, soarele se mai chinuie să-și facă loc printre norii plumburii. Ghiroda...plină de culori ruginii. Mă urc în mașină…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole