82 Shares 2526 Views
00:00:00
25 Feb

Medici’s Academy:

Prima „școală practică” de formare în management operațional medical se deschide în primăvara 2017, în Timișoara

Health Management Certificate (HMC) este un program dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara în colaborare cu Clinicile Medici’s.

Prima generație de administratori profesioniști de clinici private

Cum poate un absolvent de politehnică sau de universitate (management, marketing, științe economice, drept etc) să ajungă să facă performanță în middle sau top managementul unei clinici medicale private? Adică într-o zonă de piață extrem de profitabilă și aflată întro permanentă creștere, fără perioade de criză sau recesiune. Însă având un specific foarte aparte și fiind, până de curând, o zonă accesibilă doar profesioniștilor din sănătate. În zonele puternic dezvoltate economic, administrarea clinicilor medicale se află în gestiunea profesioniștilor formați în management. Și doar consiliile medicale ale acestor clinici sunt conduse de către medici (directori medicali).

Clinicile private, o zonă economică premium

Domeniul medical privat este o zonă premium aflată într-o continuă expansiune. La nivelul întregii țări, reprezintă o cotă de piață de peste 600 de milioane de euro, în creștere. Cu particularități foarte specifice: migrarea personalului medical spre clinici din Europa de vest și America, lipsa profesioniștilor în management medical (în special în zona de operațiuni), standarde etice profesionale care necesită să fie reconsolidate etc. Domeniul medical are premise favorabile să crească mult în următoarele decenii, iar profesioniștii formați în managementul operațiunilor medicale din sectorul privat au șansa construirii unor cariere de succes.

Certificare postuniversitară în managementul serviciilor

Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Clinicile Medici’s, cel mai mare operator de servicii medicale private corporate din Timișoara, va deschide, în primăvara 2017, primul program de formare postuniversitară în managementul serviciilor, cu focus pe serviciile medicale. Proiectul implică patru module de pregătire teoretică, pe parcursul a patru semestre (doi ani), prin UVT, beneficiind de certificări individuale recunoscute prin Ministerul Educației: (1) Managementul serviciilor, (2) Marketing și comunicare, (3) Competențe digitale, (4) Comportament organizațional. Programul postuniversitar este gestionat de către Universitatea de Vest din Timișoara, prin Conf.Univ. Dr. Valentin Partenie Munteanu. Clinicile Medici’s asigură aplicabilitatea practică a proiectului, prin angajarea full-time a participanților la program și susținerea financiară integrală a costurilor (taxele UVT). În acest context, participanții vor putea trece prin toate pozițiile existente într-o clinică privată, fiind încurajați să pună zilnic în practică cunoștiințele acumulate. Pe toată perioada programului, la absolvirea fiecărei etape, cursanții vor putea urca ierarhic și financiar pe schema clinicii. Iar, la absolvirea programului, cursanții vor fi susținuți să aplice și să ocupe poziții de management în Clincile Medici’s, în alte companii medicale private sau în relație cu domeniul sănătății.

 Aplicarea la programul postuniversitar

Programul se adresează absolvenților de studii universitare, în special absolvenților de universități ne-medicale. Vor fi incluși în program un număr de 16 cursanți. Pe parcursul programului, cursanții vor avea și statulul de salariat al Clinicilor Medici’s. Notă specială. Scrisorile de intenție și CV-urile candidaților vor putea fi trimise, până la sfârșitul lunii ianuarie, la Clinicile Medici’s: office@medicis.ro Cu mențiunea în titlul emailului: ”APLICARE PENTRU PROGRAMUL DE CERTIFICARE POSTUNIVERSITARĂ ÎN MANAGEMENTUL SERVICIILOR”.

 

ai putea fi interesat

Sandra- planuri de inceput de an
Șandra
2 shares2844 views

Sandra- planuri de inceput de an

Silvia Fechete - Feb 07, 2018

Cu peste 90 % din drumuri asfaltate, comuna Sandra continua sa fie data drept exemplu pozitiv atunci cand vorbim de infrastructura. "Vrem sa…

Daruri pentru elevii din Șandra. Află cine a fost Moș Crăciun
Șandra
2 shares587 views

Daruri pentru elevii din Șandra. Află cine a fost Moș Crăciun

Natalia Ionescu - Dec 15, 2017

Moș Crăciun s-a oprit în apropierea sfintelor sărbători la elevii Școlii Gimnaziale Șandra. Domnul primar Luchian Savu nu a lăsat ca acest an…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole