2 Shares 1979 Views
00:00:00
17 Oct

Kirchweih la Șandra

“Kirchweih”, sau “Kerwei” în dialectul șvabilor bănățeni, este o sărbătoare importantă pentru comunitatea germană din Șandra. Chiar dacă numărul etnicilor germani din comună a scăzut de la un an la altul, tradiția a fost reînodată datorită domnului primar Luchian Savu, evenimentul fiind la cea de-a doua ediție. Sărbătoarea a început miercuri, 3 mai,  când mai mulți copii din comună au format perechi și au dat startul programului prin parada portului popular. Invitații s-au adunat în curtea primăriei acolo unde pe lângă cuvântul de deschidere a domnului primar, cetățenii comunei au primit încurajări și din partea consilierului județean Cosmin Costa.

După un spectacol de dansuri bine pus la punct de Flavius Gabriel Surdea, un împătimit al tradițiilor și al jocului popular,  al cărui efort merită felicitat, tinerii au pornit încolonați, însoțiți de fanfară, spre două familii șvăbești.

Doamna Kathi Taugner  și Iosif  Han au fost cei care au deschis porțile pentru a fi vizitați. Așa cum se obișnuia pe vremuri gazdele au primit oaspeții cu prăjituri.

Kathi Taugner: Pe vremuri se îmbrăca toată lumea în costum popular, a fost tare frumos. Este frumos că se face asta și acum, nu mă gândeam că o să mai prind așa ceva.

Iosif  Han: În anul 1986 a fost kirwei la mine în curte, de atunci până acum nu s-a mai întâmplat. Înainte în fiecare an după Sfântul Martin se ținea kerwei. Veneau oameni din satele din împrejurimi, porneau de acasă pe jos cu mâncare după ei, se opreau la biserică și se puneau acolo pe iarbă. Nu m-am gândit niciodată că vor pleca atâția șvabi din localitate. Eu mi-am dorit să rămân aici, la fel și soția.

După slujba de la biserică, oficiată de preotul catolic Dumea Bonaventura, au avut loc o serie de dansuri șvăbești în centrul satului, iar apoi toți cei prezenți au fost invitați la Căminul Cultural unde au fost cinstiți cum se cuvine.

Invitat de seamă a fost și primarul orașului Timișoara, Nicolae Robu:

Sunt o mulțime de factori ce mă determină să vin de fiecare dată cu plăcere la această sărbătoare a comunei. În primul rând apreciez faptul că domnul primar Luchian Savu s-a gândit să reînoade o tradiție care se făcea curent aici în Șandra.

Probabil că anul trecut lumea suspecta că am venit pentru că eram în prag de alegeri, ei, iată că anul acesta nu avem niciun fel de alegeri, chiar și cele interne din PNL sunt deja consumate, nici măcar tipul acesta de alegeri nu intră în discuție. Mă bucur că apropierea dintre mine și domnul primar este și mai mare acum, suntem colegi în noul birou politic județean al PNL și colaborăm foarte bine. Îl apreciez pentru toate lucrurile frumoase pe care le-a făcut în comună, pentru proiectele pe care le are.  Vreau să precizez că i-am cunoscut realizările din perioada din care era viceprimar și juca un rol foarte important în administrația publică locală.

Suntem colegi, ne respectăm între noi și trebuie să ne fim alături unul celuilalt, să dăm în felul acesta și un semnal de unitate pentru cetățenii care își pun speranțe și au încredere în noi.

Vreau să le urez celor de aici multă sănătate, noroc și cât mai multe bucurii. Să fie alături de domnul primar, să sprijine administrația publică locală, pentru că au știut cum să aleagă și prin urmare trebuie să și sprijine exercitarea funcției de către un om destoinic și loial comunității.

 

ai putea fi interesat

Business Days aduce la Timișoara cei mai cunoscuți oameni de business și, în premieră, programul 1NSPIRING Day
Evenimente
2 shares226 views

Business Days aduce la Timișoara cei mai cunoscuți oameni de business și, în premieră, programul 1NSPIRING Day

Silvia Fechete - Oct 16, 2018

Timișoara, 4 octombrie 2018 Cel mai important eveniment de business din Banat, Business Days, se întoarce la Timișoara cu evenimente în premieră pentru…

De vorbă cu Ovidiu Sîrbu- Ministru Secretar de Stat ALDE în Ministerul Transporturilor
Interviuri
3 shares8763 views

De vorbă cu Ovidiu Sîrbu- Ministru Secretar de Stat ALDE în Ministerul Transporturilor

Silvia Fechete - Sep 23, 2018

Pentru că l-am văzut mai mereu în presă, prezent pe șantiere, implicat în munca și devotat activității, am stat de vorbă cu Ovidiu…

Elite Business Women la Timisoara
Evenimente
3 shares524 views

Elite Business Women la Timisoara

Silvia Fechete - Sep 04, 2018

“ELITE Business Women reprezintă un proiect revoluționar de educație antreprenorială în care am îndrăznit și am crezut, am investit timp și suflet pentru…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole