14 Shares 1231 Views
00:00:00
21 Nov

Zece ani de existență

“Cristos pentru toți” s-a transformat într-o maximă și un îndemn de urmat pentru majoritatea celor care au intrat în contact cu această lucrare. Deși este o prezență discretă în peisajul misiunilor creștine din România, ea se implică în zeci de proiecte evanghelistice și sociale, lucrând cu sute de tineri voluntari. Afiliată organizației ”Every home for Christ”, are ca scop răspândirea Evangheliei în fiecare casă din România. ”Duceti-vă și faceți ucenici din toate neamurile” este crezul de la care a pornit această acțiune.

12 noiembrie a fost ziua în care s-au serbat cei zece ani de existență a acestei asociații. Una dintre cele mai frumoase aniversări la care ziarul ”Provincialul” a luat parte. Pe o zi ploioasă, zi care, parcă, își propusese să se facă în acest fel remarcată, la ora zece, în biserica Betel s-au adunat zeci de creștini, invitați, voluntari și curioși. Samuel Tuțac, președintele Comunității Creștine Baptiste din Timișoara, a fost cel care a povestit cum a luat naștere această misiune. Deși a fost cel care a adus această misiune în România, Samuel Tuțac și-a manifestat bucuria prin aprecierea semenilor săi: ”Lucrarea este făcută de foarte mulți oameni, eu sunt doar un antrenor, sunt alții care sunt mult mai jucători decât mine. Rolul meu este să fiu în spatele lor și să-i încurajez.”

Momentele de rugăciune, cântecele și mulțumirile au transformat cele câteva ore petrecute împreună într-o adevărată lucrare spirituală. Am văzut aici oameni care au mulțumit pentru țara în care trăiesc, care se roagă pentru ea și pentru semenii săi. M-a impresionat grija pentru cei apropiați, dar și unitatea dintre ei.

Evenimentul a avut parte de invitați de seamă de peste hotare: Hans Ueli Beereuter, din Elveția, director regional Every Home for Christ Europa, Nathan Middlebrook, din USA, responsabil Every Home for Christ pentru Europa de Est, Avram Dega, pastor la Biserica Baptistă din Vârșeț, fost Director Național al EHC Serbia. Mai jos redăm câteva rânduri din gândurile transmise de ei pentru cei prezenți, dar și pentru voi, cititorii Cronicii Asociației ”Cristos pentru toți”: Avram Dega – Mă bucur să iau parte la această ani versare. Cu mulți ani în urmă am fost inclus în această lucrare ”Evanghelia în fiecare casă”, așa s-a numit în Serbia, atunci când am început. Mulțumesc Domnului pentru provocarea aceasta, pentru că am putut să întrăm în casele oamenilor. Bucuria mi-a fost mare când fratele Samy a fost atât de curios. Eu știam că cineva din județul Vaslui încerca să facă ceva în acest sens, însă nu a ajuns la mari rezultate. Fratele Daniel spunea că vrea pe cineva care are altfel de atitudine și atunci am zis că știu pe cineva care este foarte interesat de mântuirea oamenilor și în România. Mă bucur, și îi mulțumesc lui Dumnezeu, că am putut să fiu o punte mică pentru ceea ce s-a început în România. Vă urez ca Dumnezeu să ajute la îndeplinirea a ceea ce v-ați propus pentru anul acesta.

Nathan Middlebrook- Sunt bucuros că m-ați primit, e bine să fiu aici. Mă bucur că pot să susțin lucrarea din România. În acest an au fost foarte multe aniversări importante pentru țările în care există această lucrare. Vreau să vă aduc un cuvânt de încurajare deși simt că m-ați încurajat dumneavoastră mai mult decât vă încurajez eu. Cu câteva luni în urmă eram în camera de rugăciune și mă rugam pentru lucrarea din întreaga lume. Samy ne bucură pentru că ne trimite întotdeauna motive de rugăciune din activitățile pe care le aveți dumneavoastră. Aduc salutări din SUA și vreau să închei prin a citi scrisoarea din partea președintelui ”Every Home for Christ”, Dick Eastman, pentru voi. Pentru asociația ”Cristos pentu toți”, pentru staff și voluntari, director – Samy Tuțac, și lideri din România. Dragă familie și prieteni ai lui Cristos, vă felicit pentru cea de-a zece aniversare de lucrare ”Cristos pentru toți” din România. Tuturor, vă trimit salutări. Deși nu pot să fiu cu voi în această zi, inima mea este acolo pe măsură ce celebrați aceste momente. Viziunea organizației ”Every Home for Christ” este să slujească biserica pentru a ajunge Evanghelia în fiecare casă. De zece ani, Asociația ”Cristos pentru toți ” a îndeplinit această viziune, chiar în momentele cele mai dificile. Ați dus Evanghelia în națiunea dumneavoastră, chiar lucrând în circumstanțe destul de dificile, și ați făcut-o cu mare dedicare. De zece ani ați fost ascultători poruncii lui Cristos , învățându-i să îndeplinească toate poruncile lui Cristos. Ați urmat pașii apostolilor, care, în fiecare zi, din casă în casă, au mers și au vestit Evanghelia lui Isus Cristos. Fratele nostru Samy, care a săvârșit această lucrare într-un mod atât de capabil, dumnezeiesc și vizionar, și fiecăruia dintre voi, care ați avut un rol în această lucrare,în acești zece ani, vă spun mulțumesc. Mulțumesc că ați fost mâinile și picioarele acestei viziuni. Mulțumesc că l-ați slujit pe Dumnezeu, slujind biserica și oamenii din România. Nici un lucru din munca voastră nu a fost uitat, nu a fost în zadar. Sămânța pe care ați plantat-o, lumina pe care ați dus-o și roadele pe care le-ați cules, toate au contribuit la vestirea Evangheliei în această națiune și pe acest pământ. Știu că munca nu a fost fără dificultăți, ați în fruntat provocări de multe feluri, dar ați mers mai departe, motivați de dragostea lui Cristos pentru cei pierduți. Dacă slujiți numele lui Cristos sunteți binecuvântați, pentru că duhul gloriei și al lui Dumnezeu este peste voi. Pe măsură ce voi v-ați adunat în această zi ca să amintiți de lucrurile mărețepe care Dumnezeu le-a făcut, să oferiți mulțumiri și laude Domnului pentru întâmplările de salvare și să celebrați mărturiile din ultimii zece ani, vă încurajez să vă amintiți că încă mai este mult de făcut. În anii ce urmează, mulți vor auzi Evanghelia prin voi, mulți vor fi salvați prin Cristos, vieți vor fi schimbate, case vor fi atinse și comunități vor fi câștigate. Iar națiunea din România va continua să fie transformată de puterea lui Dumnezeu, care lucrează prin voi. Vreau să știți că noi suntem cu voi, credem în voi și în tot ce face Dumnezeu cu și prin voi. Dumnezeu să binecuvânteze această aniversare. Al vostru, Dick Eastman

Hans Ueli – Este o mare bucurie pentru mine să întâlnesc oamenii care fac distribuția din casă în casă. Vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut sau faceți pentru lucrare. Sunteți fantastici prin efortul depus și vă încurajez să continuați tot așa.

Silvia FECHETE

 

ai putea fi interesat

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda
Evenimente, Uncategorized
1 shares182 views

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda

Natalia Ionescu - Nov 09, 2017

Potrivit unui proiect de hotărâre, începând cu data de 31.10.2017, Primăria Ghiroda acordă un stimulent în valoare de o mie de lei pentru…

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine
Șandra, Uncategorized
1 shares324 views

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine

Natalia Ionescu - Oct 30, 2017

În comunele timișene se obișnuiește, mai nou, ca ăi mai vârstnici dintre ai noștri să fie cinstiți cum se cuvine. În comuna Șandra…

Toamna pe uliță, la Ghiroda
Evenimente
2 shares1968 views

Toamna pe uliță, la Ghiroda

Natalia Ionescu - Oct 27, 2017

Zi de toamnă. Peisaj mirific, soarele se mai chinuie să-și facă loc printre norii plumburii. Ghiroda...plină de culori ruginii. Mă urc în mașină…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole