1 Shares 1196 Views
00:00:00
16 Jul

Serile imaginare – Filosofie de vacanță

Serile imaginare din 29 iunie 2017, organizate de Centrul de Cercetare în Istoriografie Filosofică și Filosofia Imaginarului din cadrul Universității de Vest din Timișoara, s-au desfășurat la Librăria Cărturești-Mercy. Evenimentul găzduit de conferențiar dr. Claudiu Mesaros, l-a avut ca invitat pe filologul și filosoful de excepție al urbei timișorene – Sorin Ciutacu. Anglist și istoric al ideilor, care predă un curs de Filosofie interculturală, în cadrul Masteratului de Consiliere filosofică.  Propunerea acestuia: Alain de Botton, Arta de a călători, o carte ce, la început pare să fie facilă, de vacanță, chiar dacă este de filosofie.

Cum a filosofa este sinonim cu a gândi și, deci, a-și pune întrebări despre sine, pentru Sorin Ciutacu, toate aceste procese imaginative și cognitive devin sinonime unei călătorii – în mod particular către sine, către cele mai ascunse colțuri ale propriei personalități.

El însuși un neobosit călător către alte meleaguri și, în același timp, către sine, domnul Ciutacu și-a fascinat audiența, vorbind despre atracția pe care de Botton o exercită asupra lui. Pornindu-și prezentarea cărții de la structură, deschizând o sumă de paranteze fascinante, a reușit să cuprindă, într-un timp ce a părut extrem de scurt, întreaga structură culturală a textului, pe care l-a calificat drept „greu de încadrat în genuri canonice”. Ascultătorii au fost conduși prin întreaga istorie artistică și filosofică europene, fascinația pentru călătorie a vorbitorului transparând prin intermediul fiecărui cuvânt, prin intermediul fiecărei priviri sau a fiecărui gest.

 

Carismatic, Sorin Ciutacu, cu a sa experiență didactică, a făcut și mai fascinantă o carte de filosofie, încurajându-și asistența care nu a citit volumul să facă acest lucru, iar pe cei care deja îl citiseră determinându-i să reevalueze informațiile acumulate.

Călătoria este, în viziunea lui de Botton, care transpare și în opinia domnului Ciutacu, o oportunitate de a vizita locuri noi și de a se autodescoperi, de a-și oferi posibilitatea reflecției asupra sinelui, asupra produselor actului artistic, asupra progresului cultural, transformând tot acest ritual într-o artă. A călători presupune nu numai a descoperi locuri noi, dar și a reveni în locuri cunoscute și a le privi cu o altă, nouă perspectivă.

 

A călători nu presupune numai a te deplasa, ci și a călători mental, prin intermediul imaginației și al informațiilor livrești, experiența acumulată fiind însă de cu totul altă natură.

Cea mai interesantă idee a lui de Botton, conform amfitrionului serii, este „Journeys are midwives of thought”. Și totuși, el sintetizează: „Alain de Botton face un tur de forță și unul de călătorie, când pacurge spații reale sau imaginare, convocând filosofic spiritele ilustre le unor călători înveterați și în ale artei sau științei arcane.”

Un amfitrion fascinant cu un invitat de exceptie si un public select, într-o seară care a invitat la reflecție nu numai la problematica ridicată de Botton, precum și la întrebarea punctuală a domnului Ciutacu , și anume ce ne-a impresionat pozitiv sau nu la o călătorie.

Filosofia de vacanță s-a dovedit, la capătul serii, a nu fi întocmai „de vacanță”.

Monica Stan

ai putea fi interesat

Emotional Intelligence Summit, Romania 2018 cu Dr Natanael Costea si Kirsti Gwyn
Evenimente
0 shares143 views

Emotional Intelligence Summit, Romania 2018 cu Dr Natanael Costea si Kirsti Gwyn

Silvia Fechete - Jun 27, 2018

Cum se pot pregati directorii, CEO, managerii si liderii pentru Noua Economie Mondiala dezvoltand Inteligenta Emotionala, un subiect care nu poate fi ignorat…

Povestea Anisoarei si a celor doi baieti ai ei sustinuta de oameni cu suflet mare
Evenimente
2 shares476 views

Povestea Anisoarei si a celor doi baieti ai ei sustinuta de oameni cu suflet mare

Silvia Fechete - May 25, 2018

De multe ori, faptele bune încep cu o poveste tristă. Doar că, de data aceasta, povestea este despre curaj, implicare şi dragoste necondiţionată.…

Ambasadorii Sperantei, campioni la interventie timpurie
Evenimente
2 shares1255 views

Ambasadorii Sperantei, campioni la interventie timpurie

Silvia Fechete - May 19, 2018

Aș putea spune că povestea Fundației de Abilitare ”Speranța” din Timișoara trece mai departe de speranță. Ajunge la acțiune și merge mai departe.…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole