2 Shares 2038 Views
00:00:00
21 Nov

Prof. Marilen Pirtea – dinspre o universitate europeană, spre Parlament, și spre criza învățământului românesc

Nu l-am iubit deloc pe profesorul Marilen Pirtea, când a ajuns rector al Universității de Vest Timișoara, în virtutea ”legii salice”, nescrisă dar acută, a noastră, a filologilor care am învățat aici, că Universitatea trebuie condusă de cineva de la Filologie (sau facultăți de sub cupola Filologiei – care, și acestea, în timp, s-au schimbat mult). Sigur, pe lângă că e ne-filolog, ar mai fi destule motive să nu-l iubești, dacă ții să le găsești: fie că te-ai săturat de nenorocirile aduse de Robu, ”șeful” lui actual, pe linie de partid, în oraș, fie că a intrat în politică, fie multe altele. DAR, dacă vrei să fii obiectiv, nu poți să nu accepți că tot Marilen Pirtea e cel care a ridicat instituția la care a ajuns rector.

Până la urmă, poate nici nu trebuie să ne iubim toți. Dar e bine să ne respectăm, atunci când găsim destule motive să o facem. Atunci când vedem că celălalt, oricine ar fi el, a luat un lucru pe care îl știai mohorât, și l-a șlefuit, și a făcut să sară scântei din el, cum nu-ți puteai închipui vreodată că s-ar ajunge să se întâmple. Așadar, în ani, sentimentul de disconfort că UVT este condusă de un economist, a dispărut. Și m-am întrebat, chiar, dacă nu este util ca cei care au obținut rezultate vizibile, în universitățile și școlile țării, să fie aceia care, chiar prin pârghii politice, să fie la butoane pentru a primeni, finalmente, toată povestea asta, deocamdată neașezată, cu Educația.

Despre modelul UVT, despre ce e de așezat și ce nu, în cetate și în țară, despre politică și despre ce e de aștptat de la viitor, un interviu cu prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rector și deputat PNL.

– Ce poate FACE un profesor universitar ce ajunge deputat? Care vă doriți să fie contribuția dumneavoastră, legată de educație, și ce impedimente credeți – acum, după ce v-ați început deja munca parlamentară – că vor exista?

– Profesorii care sunt şi parlamentari pot face un gest semnificativ pentru viitorul României: să convingă o majoritate a celor ce adoptă legi de faptul că educaţia este cea mai importantă investiţie pentru viitor. Asta mi-am propus şi asta încerc să realizez în Parlament, chiar dacă suntem în plină criză politică, dar şi într-o situaţie parlamentară în care majoritatea PSD-ALDE pare că este nepăsătoare la nevoile concrete din educaţie.

Un moment important s-a consumat recent, la dezbaterile din comisii pe proiectul de buget. Pe un proiect croit greşit de Guvern.

Nu se spune în spațiul public că universitățile sunt lăsate să deconteze o parte importantă din creșterea de cost salarial, iar acestea nu au resursele necesare.

Cu cât o universitate este mai performantă în atragerea resurselor din economia reală, nu de la stat, cu atât va fi mai mare impactul deciziei guvernului.

Numărul de studenți este în relativă scădere, din cauze demografice. Dar contractele de studii sunt multianuale, deci universitățile nu le pot modifica după bunul lor plac. Chiar dacă universitățile ar crește taxele de școlarizare pentru a-și regla balanța de plăți, costurile creșterilor salariale ar fi suportate de o parte din studenți și de familiile lor, ceea ce ridică probleme mari de corectitudine față de aceștia.

În contextul subfinanțării cronice a universităților și al scăderii numărului de studenți din cauze demografice, universitățile care s-au dovedit performante în atragerea studenților plătitori de taxă vor fi pedepsite în plus față de cele care cu greu își acoperă locurile bugetate. Motivul este că universitățile nu pot să transfere povara cheltuielilor în plus pe umerii studenților lor, așa cum Guvernul pasează universităților decontul deciziilor sale nefundamentate.

Am insistat în dezbaterile din comisia parlamentară ca bugetul pentru educaţie să se majoreze, dar, din păcate, majoritatea PSD-ALDE a reacţionat ca o maşinărie de vot programată să adopte doar proiectul de buget venit de la executiv. Iar interesele educaţiei au căzut din nou pe ultimul loc. Trist, adevărat, revoltător.

– Vorbiți de subfinanțarea educației și de scăderea numărului de studenți, invocând criteriul demografic. Aș vrea să ne apropiem, cu întrebările, de Universitatea de Vest Timișoara, pe care o conduceți, ca rector, deja la al doilea mandat – al doilea începând primăvara trecută. Bugetul e important – da, total de acord – educația și sănătatea ar trebui să fie prioritare – altfel, alimentăm în continuare un cerc vicios. Dar să intrăm și din alt unghi în felia aceasta a educației, zona universitară. De ce, luând-o spre Cluj, pe drumul de vest, de la noi, din Timișoara, avem o inflație – după mine – de universități? Cum vi se pare, dinspre calitatea ofertei, că avem universități la Arad, la Oradea? La una dintre aceste universități aveți drept colegă o doamnă, din aceeași generație cu noi, care are nenumărate cărți scoase pe bandă, plagiate, la activ. Nu cunosc toate facultățile acestor universități dar unele, pe care le știu, îmi par dubioase. Cum s-a ajuns la situația asta și ce e de făcut?

– Cred că aici lucrurile trebuie separate. Avem universități la Arad, la Oradea, la Reșița, la Tg. Jiu, aș completa și mă limitez doar la zona de interes social și economic pentru Timișoara. Eu nu cred că aceasta este o problemă în sine. În continuare suntem unul dintre statele Uniunii Europene cu cel mai mic procent de absolvenți de învățământ superior. Și acest lucru se vede în structura economiei, avem un șomaj mic, cel puțin aici în vestul țării, dar valoarea adăugată este mică, salariile sunt mici. În economie de multe ori oferta generează cerere, eu cred că soluția prin care România poate să crească viteza de recuperare a decalajelor față de occident este să investească mai mult în educație și în special în cercetare. În condiții de stabilitate politică și de corupție ținută sub control, investitorii ar trebui să vină, atrași de resursele umane. Și aici ajung la ceea ce consider eu că este partea reală a problemei: universitățile mici sunt slab-performante, experiența studenților este departe de ce ar trebui să fie, sunt irelevante pentru nevoile regiunii. Cu toate acestea, sunt ținute la perfuzii printr-un sistem de influență administrativ-politică, primesc fonduri discreționare, ne-transparent. Lucrurile acestea nu le spun eu, le spun rapoartele oficiale ale Consiliului Național al Finanțării Învățământului Superior.

Vreau să clarific unele lucruri legate de motivele pentru care am decis să îmi donez indemnizația de deputat fundației Universității de Vest. În primul rând, nu am intrat în politică pentru a lua, ci pentru a da, pentru a contribui. În afară de studenții care vor beneficia de pe urma donației mele, vreau să transmit următorul mesaj. Ne-am obișnuit să ne adaptăm nedreptăților și să trăim cu ele. Consider că modul în care este finanțat învățământul superior este o mare nedreptate în România ultimilor 27 de ani, este un gest care ne condamnă să rămânem la periferia Europei. Putem, și este esențial să cerem guvernului și coaliției guvernamentale să investească în cea mai de preț resursă a țării, tinerii. Dar putem să dublăm aceste solicitări cu gesturi personale. Putem să distribuim o parte din venitul nostru pentru cauzele în care credem. Eu cred în educație. Sunt convins că nu sunt singurul. Haideți să vedem ce putem face mai mult pentru educație, noi toți care credem în educație.

– Înțeleg că nu vedeți ca prioritară ”cernerea” acestor universități ce, spun eu, scad valoarea bagajului de cunoștințe cu care iese studentul, pe lângă diplomă, inflația aceasta, ci ați paria mai degrabă pe abordări gen finanțarea cercetării. Ar fi ideal să avem o cercetare puternică, ce să facă mai atractive investițiile. Și totuși, cum spargem cercul vicios din educație? Copiii încă se străduiesc să găsească tehnologia perfectă de copiere la bacalaureat, profesorii copiază la examenele de titularizare, și nici așa nu le iau, directorii de școală și șefii de inspectorate școlare se schimbă pe criterii politice, universitățile se dau peste cap să atragă studenți și unii dintre acești studenți trec prin facultate fără să știe să scrie corect românește, fără să aibă legătură efectivă cu domeniul pe care își vor lua diploma, fără să fie îndepărtați, dacă se vede că nu au legătură cu domeniul respectiv, pentru că ”și așa avem puțini studenți” sau pentru că ”oricum, la cîți student avem, se închide masterul dacă îi picăm”.  Nu vorbesc ex cathedra. Și a ajuns o glumă la modă să te scuzi dacă ai doctorat, într-o țară cu un (fost dar recent) prim ministru nonșalant față de bubele doctoratului său. Frauda e la toate nivelurile și de multiple feluri. Cum scăpăm de ea?

– Nu aș vrea să fiu înțeles greșit. Este importantă transparența, este esențial ca tânărul care își caută o facultate să afle unde găsește un program de studii serios. Dar cred că prea mult în educația românească s-a tăiat cu pixul roșu. Este nevoie să încurajăm, să sprijinim, și să generăm stimulente pentru performanță. Vorbind de stimulente, aici ați identificat o problemă: nici până la acest moment finanțare pe student nu se dă multianual, adică pe program de studii. Profesorii se văd uneori nevoiți să aleagă între menținerea standardelor academice și închiderea programelor de studii, ceea ce se traduce în cele din urmă în siguranța salariului. Nu știu cum să scăpăm de fraudă, într-adevăr, este răspândită în mai toate aspectele vieții. Eu cred că acesta este motivul principal pentru care românii au protestat: s-au săturat să dea șpăgi mai mici sau mai mari, să se căciulească, să umble cu săru’ mâna. Cu siguranță avem nevoie de un sistem juridic stabil, avem nevoie de sancțiuni care chiar să îi descurajeze pe cei care sunt tentați să îi exploateze astfel pe semenii lor. Nu va fi ușor, din câte văd la televizor, din ce vorbesc cu oamenii, există rețele de corupție care funcționează ferite de vedere. Dar, revenind la învățământ, aici cred că avem o oportunitate, creșterea salariilor. Mă aștept ca profesia didactică și cea de cercetare să devină mai ofertantă în raport cu mediul privat și să reușim să păstrăm în sistem un procent mai mare dintre tinerii talentați pe care îi formăm. Căci, credeți-mă, avem tineri talentați, muncitori, sclipitori, al căror loc este în universități și în școli, dar care aleg mediul privat. Este o alegere rațională, nu pot să îi condamn. Singura condiție este ca guvernul să își asume aceste politici, să înțeleagă miza lor mai departe de populism și „pace socială”. Și mai ales să nu ne transfere nouă, universitățile performante, costurile acestor măsuri, cum pare să fie cazul, judecând după bugetul pe 2017.

– Am fost studenți în paralel la UVT, acum 25 de ani, deci cunoaștem acea fațetă a universității noastre. Dumneavoastră lucrați în zona universitară, eu m-am reîntors, pentru un masterat pe care l-am absolvit la UVT pe mandatele dumneavoastră de rector. Am regăsit o instituție în care există cu totul alte circuite, o instituție europeană, cu relații, contacte, oferte pentru studenți, deschidere, oportunități, evenimente. Voi aminti, din acestea, și mai jos, dar aș vrea să vă întreb despre formula succesului. Mie mi se pare că este esential că ați pariat pe o echipă de conducere relativ tânără și deschisă comunicării, modernă. Pentru mine au fost doi ani în care am putut rezolva probleme comunicând inclusiv pe facebook cu decanii și unii prorectori, în care am ieșit de la o discuție cu una dintre doamnele prorector de acum absolut impresionată de implicare și deschidere, în care am simțit studenții (pe cei buni) comparându-se cu oricare dintre colegii lor europeni, aici sau în universitățile partenere, prin programele de mobilitate. Uneori nu-mi vine să cred. Cum ați ajuns, totuși, aici?

– Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere, mă bucur mult când aud ceea ce spuneți. Îmi este dificil să rezum cinci ani de activitate intensă în câteva cuvinte. Dacă ar fi să privesc în urmă, aș spune că am început cu entuziasm, cu idealism, chiar cu o ușoară naivitate, specifică celor ce cred în puterea de convingere a ideilor. Ne-am stabilit obiective greu de atins și ne-a ajutat colaborarea cu universitățile istorice din România, în contextul Consorțiului Universitaria. Ne-am propus în același timp standarde ridicate pentru educație și cercetare, dar și să comunicăm pe limba studenților și mai ales să fim o universitate implicată în societate. Am mizat pe o echipă tânără, de oameni dinamici, dar am avut alături de noi și colegi din alte generații. Nu a fost ușor, au fost momente de frustrare, dar când simți că faci ceea ce trebuie și ai alături de tine colegi devotați, treci ușor peste momentele dificile. Le mulțumesc celor care au crezut în UVT și care au contribuit la evoluția acesteia. Și cred că a mai fost ceva, ne-am luptat pentru orice fărâmă de oportunitate. Să vă dau un exemplu, conferința diasporei științifice, de anul trecut. Când am propus să o facem la Timișoara, mi s-a spus că este aproape imposibil. Conferința nu plecase niciodată din București, se considera că acolo este și infrastructura necesară, și singurul loc din România în care există masa critică de cercetători în jurul cărora se poate organiza o conferință de o asemenea anvergură. Ei bine, noi am crezut în UVT, am crezut în Timișoara, și am reușit să îi convingem și pe ceilalți că suntem o alternativă la București. Îmi este și greu să îmi reprezint momentul în care am devenit o alternativă de luat în seamă și momentul în care am convins că suntem cea mai bună soluție. Pe scurt, au fost momente în care ceea ce făceam noi părea o nebunie, cum se spune, dar am luptat pentru orice fărâmă de oportunitate.

–  E o nebunie frumoasă. Și dragă, nouă, celor ce ne-am legat CV-ul și sufletul de UVT. Și e de vorbit despre asta, fiind, indiscutabil, un merit al anilor din urmă. Să vă spun cum se vede și dinspre jurnalistul cetății, nu doar dinspre student. Acum nu foarte multe decenii, vizavi de Universitate era porumb, spre Bega. Apoi, acum un sfert de secol, erau bărulețele unde ne mai ogoiam necazurile unei instituții ce încă nu ieșise din comunism – desigur, îmi asum ce spun. Azi, suntem invitați (cei care verificăm pulsul cetății și vorbim despre el), la UVT, coborâm în noua stație de autobuz chiar aici, lângă ”totemul” cu facultățile casei, intrăm într-o instituție modernă. La întâlniri cu ambasadorii din București, care vin cu placere la Timișoara. Sau cu șeful Uniunii Scriitorilor din România, sau cu cel pentru care încă așteptăm un Nobel în literatură – vorbesc de Nicolae Manolescu și Mircea Cărtărescu. Sau să văd că speakerul international Sugata Mitra, inovator al educației și cunoscut ca vorbitor TES, ne conferențiază la noi acasă. Sau am fost extrem de mândră să pot să îl aud pe José Manuel Barroso vorbindu-ne în Aula Magna, în ziua când a devenit doctor honoris causa al nostru. Câteva nume, din multe. Ați adus LUMEA, cea mare, în UVT. Am văzut că, de cele mai multe ori, v-ați rupt din timp și ați fost și dumneavoastră prezent la aceste fabuloase întâlniri, chiar în domenii diferite de al dumneavoastră, ca formare. Cum se văd aceste lucruri din biroul de rector – ajungeți să ”respirați” încântarea cu care primește orașul aceste cadouri? Ne puteți da câteva nume de alți mari savanți, gânditori sau artiști cu care ne veți înfrăți în viitorul apropiat? (A se remarca faptul că până și acest plural ține de satisfacție și co-participare).

– Sigur că, și eu și echipa mea, ținem legătura cu orașul. Personalitățile pe care le invităm la UVT să conferențieze sau să ni se alăture ca doctori honoris causa nu sunt doar o deosebită oportunitate oferită studenților de a învăța și în felul acesta, sau de a-și găsi modele, de aproape, ci și o invitație făcută, întotdeauna, și orașului, de a fi aproape de noi. Ce universitate ar fi aceea care nu ar comunica, în cel mai bun mod, cu orașul unde se află, și nu ar încerca să-I anticipeze și servească nevoile și preferințele? Timișoara este un oraș care a pariat mereu pe bunul gust, pe cultură, pe știință, interesat de nou și racordat, de la Revoluție, iar, în marea politică a lumii.

Sunt total de acord că nume sonore pe care le aduc, pe afiș, universitățile timișorene, și, implicit, UVT, ridică valoarea nu doar în mediul universitar ci și pentru toată Timișoara.

Pentru anul acesta, îl așteptăm, în aprilie, pe Stefan Hell, care a primit Premiul Nobel pentru chimie, pentru a ține o conferință și a devenit doctor honoris causa al nostru. Suntem în tratative, prin intermediul Parlamentului Germaniei, pentru o întâlnire (reconciliind relațiile) cu Herta Muller -Premiul Nobel pentru Literatură (este absolventă a UVT). Doresc să îl avem la Timișoara pe unul dintre cei mai mari scriitori francezi actuali, Michael Houellebecq – avem o linie de dialog deschisă cu el.

Avem confirmarea – și trebuie să stabilim de comun acord data, care va fi, probabil, în luna mai– pentru un doctorat honoris causa și o conferință, pentru și cu Alexander Van der Bellen, președintele Austriei (am discutat cu el înainte de a fi ales președinte, când nu prea mulți îi acordau șanse, si a acceptat – a fost profesor de economie la Universitatea din Viena). Marcelo Rebelo De Sousa – președintele Portugaliei. Acum doi ani m-am întâlnit cu el în Lisabona, e profesor de drept international, și a acceptat atunci invitația și acordarea titlului de doctor honoris causa. Între timp a devenit președinte (nu era atunci) și mi-a reconfirmat că va veni, se va întâmpla probabil în toamnă.

Dar evenimentul care, probabil, va părea cel mai interesant universității, orașului și chiar țării este că îi vom oferi titlul de doctor honoris causa lui Antonio Guterres – secretar general al ONU. Va fi una dintre cele mai înalte personalități care au ajuns în orașul nostru. La fel, am discutat cu Gutteres înainte de a fi ales secretar general ONU, anul trecut, și a acceptat – chiar stabiliserăm ca în februarie 2017 să aibă loc vizita sa, dar mi-a scris că nu poate acum- vom programa pentru un moment ulterior.

 

ai putea fi interesat

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda
Evenimente, Uncategorized
1 shares182 views

Stimulent financiar pentru fiecare nou-născut din Ghiroda

Natalia Ionescu - Nov 09, 2017

Potrivit unui proiect de hotărâre, începând cu data de 31.10.2017, Primăria Ghiroda acordă un stimulent în valoare de o mie de lei pentru…

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine
Șandra, Uncategorized
1 shares322 views

Seniorii din Șandra, cinstiți cum se cuvine

Natalia Ionescu - Oct 30, 2017

În comunele timișene se obișnuiește, mai nou, ca ăi mai vârstnici dintre ai noștri să fie cinstiți cum se cuvine. În comuna Șandra…

Toamna pe uliță, la Ghiroda
Evenimente
2 shares1968 views

Toamna pe uliță, la Ghiroda

Natalia Ionescu - Oct 27, 2017

Zi de toamnă. Peisaj mirific, soarele se mai chinuie să-și facă loc printre norii plumburii. Ghiroda...plină de culori ruginii. Mă urc în mașină…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole