2 Shares 400 Views
00:00:00
19 Jun

Povestea Anisoarei si a celor doi baieti ai ei sustinuta de oameni cu suflet mare

De multe ori, faptele bune încep cu o poveste tristă. Doar că, de data aceasta, povestea este despre curaj, implicare şi dragoste necondiţionată. Este povestea Anişoarei şi a celor doi băieţi ai ei, Darius şi Iliuţă. Este povestea unei mame care a luptat cum rar se întâlneşte pentru a le oferi copiilor o viaţă bună şi un acoperiş deasupra capului. Iar daca până acum a avut deseori senzaţia că se zbate în zadar, a sosit vremea să-i demonstrăm că minunile stau în puterea fiecăruia dintre noi.

Povestea Anișoarei:

Anişoara a visat întotdeauna să aibă o familie frumoasă, copii şi o gospodărie pe care să o îngrijească cu drag. A crezut că, pentru asta, este de ajuns să fie sănătoasă, să muncească mult şi să fie gata oricând să-i ocrotească pe cei dragi. Avea însă să afle prea curând că visele frumoase nu devin mereu realitate şi că, uneori, viaţa te încearcă dincolo de limitele propriilor puteri.

Pe când era însărcinată cu cel de-al doilea copil a fost nevoită să plece de acasă. Nici măcar nu vrea să-şi amintească motivele şi perioada. A trăit sub un pod, în condiţii greu de imaginat, iar mai apoi, în grajdul unei vecine. Pentru că oamenii din sat îi ştiau trista poveste şi aveau încredere în ea, un consătean i-a oferit o rulotă în care a locuit ani în şir. Copiii au mers la grădiniţă şi la şcoală, iar Anişoara a muncit pe rupte ca să le asigure cele necesare unui trai decent. În tot acest timp, visul ei de a avea o casa în care să-şi crească micuţii în siguranţă nu s-a stins nicio clipă. A cărat cu spinarea piatră de la râu, a săpat o fundaţie, a făcut munca pe care, de obicei, o fac firme specializate. Durerile de spate, mâinile zdrelite,  picioarele obosite  … toate dispăreau parcă atunci când privea spre căsuţa care prindea contur. Din păcate, terenul pe care construise avea un statut juridic incert, aşa încât a fost nevoită să-şi abandoneze visul. Şi a simţit cum disperarea începe să-şi arate colţii.

Acum însă, Cazul Anişoarei, este susţinut de “Asociaţia Om”, iar proiectul “Run.Give.Repeat.” gândit de sufletista maratonistă, Alina Diana Pop, este demersul prin care putem participa la împlinirea visului ei. În cadrul de o frumuseţe aparte a împrejurimilor satului Bichigiu, din judeţul Bistriţa Năsăud, prima alergare montană în scop caritabil îi va aduce în preajmă oameni pregătiţi  săi demonstreze că, totuşi, visele pot deveni realitate.

 SEMIMARATON CARITABIL:

Probele de semimaraton, ştafetă şi cursa copiilor sunt deschise tuturor celor care vor să petreacă o zi minunată în aer liber şi să dea o mână de ajutor. 

 Semimaratonul se desfăşoară pe un traseu cu o lungime totală de 17 km, cu o diferenţă de nivel de 700 de metri, iar alergătorii vor străbate o zonă pitorească, liniştită, cu aer curat, prin păduri de mesteceni şi poieni pline de flori. Prichindeii vor avea ocazia să-şi dovedească dorinţa de a ajuta într-o probă destinată lor, Cursa Copiilor, organizată pe terenul de fotbal de la Cabana Zăpode, distanţele pe care vor alerga fiind diferenţiate pe grupe de vârstă.  Proba de ștafetă se adresează celor ce vor să facă mișcare în aer liber, într-un peisaj minunat. O echipă cuprinde 4 membri care vor alerga 4 ture a câte 2,5 km. Componența ștafetei poate să fie masculină, feminină sau mixtă. Totodată, vor avea loc concerte, ateliere de creație pentru copii și vor fi amenajate spații de grătare pentru cei care vor să petreacă o zi la iarbă verde.

Mai multe detalii, precum şi formularul de înscriere se regăsesc pe pagina

http://www.asociatiaom.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului RUN.GIVE.REPEAT.

Notaţi în calendar data de 9 iunie! Şi veniţi la Bichigiu, să vă umpleţi sufletele de bucurie, plămânii de aer curat, privirile de frumuseţea peisajelor şi sufletul de mulţumirea că aţi fost parte din proiectul care le-a oferit Anişoarei şi băieţilor ei prima lor casă în care să se simtă acasă.

Vă aşteptăm cu drag şi vă mulţumim de pe acum! Veniţi să facem parte din magia care transformă un vis în realitate!

Contact presa:

Partener Marketing& CSR: Marinmarketingcompanies.com, Liana Cristina Marin,EMBA, liana.marin@massmediaconsulting.roParteneri:

Parteneri media regionali:  Axanews.ro, Jurnalmm.ro , Saturmareonline.ro , Arad24.net, Provincialul.ro, Timpoline.ro

Parteneri media nationali: Agerpress

Parteneri logistici: OVT, Dot.Textus, Datacor Running Team, Cabana Zăpode

Sponsori: OVTLogistics.com, Samsgreen.ro, TeraSteel, Megatitan, Te Deum, AniTour

 

ai putea fi interesat

Ambasadorii Sperantei, campioni la interventie timpurie
Evenimente
2 shares1188 views

Ambasadorii Sperantei, campioni la interventie timpurie

Silvia Fechete - May 19, 2018

Aș putea spune că povestea Fundației de Abilitare ”Speranța” din Timișoara trece mai departe de speranță. Ajunge la acțiune și merge mai departe.…

Investitii intr-o comuna timiseana
Șandra
2 shares713 views

Investitii intr-o comuna timiseana

Natalia Ionescu - May 18, 2018

Investițiile din comuna Șandra stârnesc interesul timișorenilor. La doar treizeci de minute de Timișoara, comuna atrage tot mai mulți iubitori de liniște, natură…

Clinicile Medici’s Timisoara investesc 1,5 milioane de euro in aparatura medicala moderna si in deschiderea unei clinici noi
Medici's
2 shares2535 views

Clinicile Medici’s Timisoara investesc 1,5 milioane de euro in aparatura medicala moderna si in deschiderea unei clinici noi

Silvia Fechete - May 09, 2018

Clinicile Medici’s Timișoara au semnat în opt mai a.c. contractul de finanțare europeană în valoare de peste un milion de euro (4 880 223,65…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole