2 Shares 1854 Views
00:00:00
23 Sep

Căminul Cultural Lovrin, între ambiție, politică și București

Îmi spunea un șvab de vârsta bunicilor mei, că drumul de la Timișoara la Lovrin se numea pe vremuri ”drumul milionarilor”, asta pentru că localitățile de pe această rută erau așezări bogate, datorită pământului roditor pe care îl dețin. Oamenii erau înstăriți și mai bine educați decât în alte părți. Acest lucru se vede și astăzi. Treci prin aceste localități și te întrebi cum aici se poate și în alte părți nu? Oare ce-i mai lipsește Lovrinului?

Stând de vorbă cu domnul primar, Marius Graur , am aflat că oamenilor din comună le lipsește căminul cultural.

Despre proiectul  de reabilitare și modernizare a căminului cultural s-a mai scris. Ați spus atunci că va fi un adevărat ”palat al culturii”. Ce nu știe lumea, însă, este despre efortul depus pentru a obține o asemenea finanțare. Ce presupune obținerea unei sume de opt sute de mii de euro pentru un cămin cultural?

Este un proiect pe care l-am avut în vedere de foarte mult timp. A fost o prioritate de când am venit în primărie, cu toate că nu m-am gândit că o să mă împiedic de atâtea probleme și vor fi necesare atâtea drumuri la București. Dar a fost și o ambiție personală. Am convocat și Consiliul Local în lupta aceasta, pentru că necesită o sumă foarte mare pentru abilitarea lui. Proiect pentru abilitare și modernizare nu am găsit decât la Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții. După șapte ani de muncă am reușit să obțin aproximativ opt sute de mii de euro. E o sumă consistentă, dar având în vedere complexitatea lucrărilor și ceea ce ne dorim să facem din această clădire, care a fost un simbol pentru Lovrin, cu siguranță merită. Oamenii tânjesc după o sală de evenimente, pentru că n-am avut și erau nevoiți să apeleze la comunele limitrofe. Prin suma pe care am reușit să o atragem vrem să facem, așa cum ați precizat, un palat de cultură. Va fi sală de expoziții, o alta de o sută cincizeci de locuri, unde să-și poată desfășura activitatea și elevii de liceu, pentru evenimentele mai mari construim o sală de cinci sute de locuri. Ca suprafață este cea mai mare clădire din Lovrin, în jur de o mie patru sute metri pătrați și din acest motiv am întâmpinat probleme pe proiect. Dar, iată, că deși suntem în opoziție am găsit înțelegere în această guvernare. Cred că toți cetățenii au aceleași drepturi indiferent sub ce culoare politică se află.

 Termenul de finalizare este sfârșitul anului 2017, dacă timpul ne va permite să ne întindem cu lucrările până-n iarnă, dacă nu cel târziu în primăvara anului viitor vă vom invita la inaugurare.

ai putea fi interesat

Cupa ”Pro”, la Sânandrei
Evenimente
0 shares417 views

Cupa ”Pro”, la Sânandrei

Silvia Fechete - Aug 07, 2019

Comuna Sânandrei va fi în acest sfârșit de săptămână gazda unui eveniment fotbalistic important. La inițiativa doamnei Mirela Onețiu o bună parte din…

Mare festival la Gottlob
Uncategorized
0 shares1150 views

Mare festival la Gottlob

Natalia Ionescu - Jul 30, 2019

O sărbătoare de tradiție va avea loc în acest sfârșit de săptămână la Gottlob. Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul Lubeniței se…

Transportul public pe apă face ”valuri” printre timișoreni
Uncategorized
0 shares253 views

Transportul public pe apă face ”valuri” printre timișoreni

Natalia Ionescu - Jul 29, 2019

Timișorenii au manifestat un interes deosebit pentru transportul public pe apă. Introdus în premieră națională , în urmă cu un an, acest gen…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole