1 Shares 4473 Views
00:00:00
21 Jul

“Primarii au tot sprijinul nostru să-și dezvolte localitățile”- Deputatul Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș

Consider că dezvoltarea locală şi descentralizarea trebuie să fie în centrul agendei publice pentru perioada următoare. Atât din perspectiva legislaţiei privind salarizarea funcţiei publice cât şi din cea a măsurilor guvernamentale privind sprijinul financiar pentru comunităţile locale

ALDE susţine că salarizarea primarilor trebuie să fie un motor pentru creşterea calităţii actului administrativ. Niciun salariu din primării nu trebuie să fie mai mare decât cel al primarului. Vom introduce astfel de criterii corecte în Legea Unitară a Salarizării. De asemenea susţinem ca legislaţia privind responsabilitatea funcţiei publice să fie una foarte clară care să nu mai lase loc la interpretări relative. Primarii au nevoie să îşi desfăşoare activitatea cu încredere nu cu frică, în baza legii,nu încălcând legea, dar nici cu demnitatea călcată de interpretări viciate ale legii.

În privinţa finanţării proiectelor locale apreciem că un criteriu important trebuie să fie cel al calităţii şi oportunităţii acestor proiecte de dezvoltare. Urmând modele europene de succes,ALDE va susţine ca din Fondul Naţional de Dezvoltare să fie construită o bancă de stat specializată pe finanţarea proiectelor locale ALDE îşi va concentra activitatea pe astfel de demersuri care să adauge plus valoare politicilor publice.

Administraţia publică din România trebuie să iasă din această stare de paralizie, din confuzia generalizată. Dezvoltarea comunităților locale se face cu încredere, nu cu frică, a mai spus deputatul Marian Cucșa.

 

ai putea fi interesat

La Chişoda, chiar şi bătrâneţea poate avea farmec
Uncategorized
0 shares115 views

La Chişoda, chiar şi bătrâneţea poate avea farmec

Natalia Ionescu - Jul 19, 2019

Până la sfârşitul acestui an, bătrânii din Chişoda vor avea parte de un obiectiv social care le va îmbunătăţi calitatea vieţii. Plecând de…

Capitala filmului european se mută la Gottlob
Uncategorized
0 shares1365 views

Capitala filmului european se mută la Gottlob

Natalia Ionescu - Jul 16, 2019

Un eveniment cu totul deosebit este aşteptat duminică, 21 iulie, la Gottlob. Comuna timişeană va găzdui cea de-a VI-a ediţie a festivalului de…

Nebunie pe piaţa terenurilor agricole
Uncategorized
0 shares258 views

Nebunie pe piaţa terenurilor agricole

Natalia Ionescu - Jul 15, 2019

E agitaţie mare cu pâmântul agricol din judeţul Timiş. Numărul tranzacţiilor încheiate în ultima perioadă este într-o creştere spectaculoasă, iar trendul pare să…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole