Dragobete, un fel de Don Juan

În fiecare an, pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele. Ziua lui Dragobete, coincide din punct de vedere al calendaristicii cu sărbătoarea Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoarea are însă origini străvechi.

Se spune că această sărbătoare este mai veche decât creștinismul. Dragobetele nostru are la origini un aprig flăcău dac. Tradițiile populare străvechi îl numesc fiul Dochiei, sora lui Decebal, și zeu al dragostei. Se pare că Dragobete era un tânăr extrem de chipeș și iubăreț, care seducea femeile ce îi ieșeau în cale.

În vremuri de demult, în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcați în straie frumoase obișnuiau să se strângă în păduri  și să culeagă în buchete cele dintâi flori ale primăverii. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieții le fugăreau încercând să le prindă și să le dea un sărut. De aici și celebra zicală ”Dragobetele sărută fetele”.

În unele zone ale țării, ajunul Dragobetelui  este asemănător cu noaptea de Bobotează. Fetele tinere, curioase să-și afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, în speranța că Dragobetele le va ajuta să-și găsească iubirea adevărată.