0 Shares 1273 Views
00:00:00
05 Dec

Cu bicicleta, din Uihei până-n Timişoara!

O pistă de bicilete pe o lungime-record vom avea în următorii ani în judeţul Timiş. Dacă lucrurile merg bine, se va putea merge cu bicicleta pe o distanţă de aproape 40 de kilometri, adică de la Uihei şi până la Timişoara. Pentru început, se va realiza o porţiune de 3,6 kilometri, adică din Uihei până în Şandra. Este un proiect multinanul, în 2020 urmând a începe efectiv execuţia pistei, după care va fi abordat şi proiectul mai ambiţios. „Sperăm să ajungem până la Timişoaracu pista, dacă intrăm în Polul de Dezvoltare”, a declarat Luchian Savu, primarul comunei Şandra. În acelaşi timp, se lucrează la un studiu de fezabilitate pentru realizarea unui parc de distracţii în Şandra, pe o întindere de cinci hectare. Vor fi plantaţi pomi, se vor realiza alei pietonale, locuri pentru festivităţi şi pentru jocuri destinate celor mici, parcul dorindu-se un obiectiv reprezentativ al zonei. Şi în acest caz, lucrările vor începe în 2020.

ai putea fi interesat

“Fiecare tânăr merită să crească și să se dezvolte într-o comunitate sănătoasă, într-un societate funcțională” Nicolae Birău
Politică
5 shares996 views

“Fiecare tânăr merită să crească și să se dezvolte într-o comunitate sănătoasă, într-un societate funcțională” Nicolae Birău

Natalia Ionescu - Nov 25, 2020

Cu multe proiecte realizate, dar și cu planuri serioase de viitor, coordonatorul Pro România Timiș își ia în serios candidatura la funcția de…

“Vrem să ne asigurăm astfel că fiecare român are un venit cu care își poate asigura cel puțin mâncare și medicamente” Adrian Pau
Politică
1 shares1340 views

“Vrem să ne asigurăm astfel că fiecare român are un venit cu care își poate asigura cel puțin mâncare și medicamente” Adrian Pau

Natalia Ionescu - Nov 15, 2020

Adrian Pau, candidat Pro România Timiș la Camera Deputaților sublinează importanța proiectelor pe care formațiunea politică din care face parte și le asumă:…

Este important ca în Parlament să acceadă oameni cu experiență politică, administrativă și cu realizări!
Politică
2 shares1587 views

Este important ca în Parlament să acceadă oameni cu experiență politică, administrativă și cu realizări!

Natalia Ionescu - Nov 10, 2020

Nicolae Birău, primarul comunei Variaș, consideră că e timpul să folosească experiența acumulată în folosul cetățenilor din județul Timiș. Drep dovadă, edilul va…

comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.

mai multe articole